Obiective turistice - Vaslui

Biserica domnească „Adormirea Maicii Domnului”
 
Galerii de imagini: 1 | 2 | 3
 

    Construită de domnul Moldovei, Vasile Lupu, în secolul al XVII-lea (c. 1636) pe locul unei biserici atribuită lui Ștefan cel Mare (sec. al XV-lea). Avariată de cutremure, biserica a fost reclădită din temelii între 1804 - 1827 și reconstruită de la nivelul ferestrelor între 1840 - 1842, când i s-a adăugat pridvorul, iar în 1867, veșmântarul. Între 1938 și 1943 a fost zidită actuala clopotniță, pe pridvor, fiind refăcută acum și pictura interioară de către Gh. Teodorescu-Argeș, în tehnica ulei; pictură curățită și completată  în 1965.        
 
    Între 1803 și 1860, în chiliile de pe lângă biserică, a funcționat o școală în limbă moldovenească și în greacă. La această școală a învățat și Constantin Codrescu, directorul primului spital din Bârlad - “Bârlad și Elena Beldiman”, în perioada 1866 – 1891. Între 1870 și 1919, a funcționat o școală de cântăreți bisericești, reînființată în 1934.
 
    Biserică de plan dreptunghiular, cu absida altarului semicirculară, decroșată și turn-clopotniță pe vest (inițial cu trei turle). Este construită din cărămidă, pe temelie de piatră, acoperiș în patru ape și învelitoare din tablă de cupru, inițial, șindrilă. La interior este acoperită cu semicalotă în absida altarului, calotă pe pandantivi în naos și boltă semicilindrică în pronaos. Plastica arhitecturală de inspirație neoclasică este realizată din panouri rectangulare, pilaștri, muluri în retragere sub cornișă, ferestre și ferestre oarbe, cu deschideri în arc în plin cintru. Turnul-clopotniță cu trei niveluri, de secțiune pătrată, cu tambur hexagonal, are același decor ca și biserica.
 
    În secolele XVIII-XIX, biserica a beneficiat de mai multe privilegii domnești. La acestea s-au adăugat daniile făcute de obște (boieri, târgoveți, intelectuali etc.), constând în bunuri imobile (terenuri, prăvălii, case) și mobile (icoane pe lemn, argintărie de cult, cărți religioase cu însemnări ale donatorilor), unele dintre acestea păstrându-se până astăzi.
 
    Biserica domnească „Adormirea Maicii Domnului”, mun. Bârlad, str. Victoriei, nr. 1, jud. Vaslui (cod LMI 2004: VS-II-m-A-06762)

Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind aderarea României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.