Aşezământul monastic a fost întemeiat în secolele XVI–XVII (a. 1602), ca schit al familiei Bujoreanu, pe moşia cu acelaşi nume, într-un loc retras, în pădure.
    Legenda spune că biserica a fost construită prin contribuţia bănească a unor păstori veniţi de la munte cu turmele de oi la iernat, pe locul unui stejar bătrân, lângă care un asin a îngenuncheat de mai multe ori  şi în scorbura căruia a fost găsită icoana „Maica Domnului cu Pruncul”. Se spune că această icoană, făcătoare de minuni, a fost ascunsă de călugării de la mănăstirea Recea, mănăstire aflată în apropiere şi distrusă în timpul năvălirilor tătărăşti din secolul al XV-lea (c. 1440).
    Biserica schitului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, reconstruită tot din lemn, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de către vornicul Gavril Conachi, proprietarul moşiei, a fost reclădită din zid de către fiul său, călugărul Ioanichie Conachi, în secolul al XIX-lea (c.1840). După moartea evlaviosului ctitor, schitul a fost întreţinut de nepoata sa, Ruxanda Rosnovanu, moştenitoarea moşiilor Zorlenii şi Bujorenii. În 1911, schitul era întreţinut de Casa Regală, prin Administraţia moşiei Zorleni, devenită domeniu regal din 1883. Avariată de cutremurul din 1940, biserica a fost refăcută, funcţionând până în anul 1958, când schitul a fost desfiinţat. În 1993, aşezământul a fost reactivat cu statut de mănăstire. În anii 1994 – 2002, s-a întregit ansamblul cu chilii noi şi alte anexe gospodăreşti, împrejmuindu-se incinta cu gard de piatră.        
    Aşezată într-un cadru natural pitoresc şi bine organizată din punct de vedere gospodăresc, mănăstirea poate asigura servicii de turism ecumenic.
    Înfăţişarea de astăzi a bisericii se datorează renovării din 2001-2002. Păstrează planul triconc, cu absida altarului semicirculară, turn-clopotniţă pe vest. Adăposteşte mormântul ctitorului, într-o nişă aflată în peretele dintre naos şi pronaos.